Euro s-a apropiat din nou de maximul istoric după anunțul făcut de Curtea Constituțională, potrivit căruia decizia legată de referendum va fi amânată până pe 12 septembrie. Sursa: CODRIN PRISECARU
Cursul euro a ajuns până la un maxim de 4,6318 lei pe piața interbancară, cu puțin timp înainte de ora 17. Maximul istoric a fost atins pe 24 iulie, când un euro a fost cotat la nu mai puțin de 4,6397 lei.
Cu puțin timp înainte de anunțul Curții Constituționale, un euro se tranzacționa în jurul nivelului de 4,62 lei, în creștere față de cursul oficial anunțat de Banca Națională la ora 13.
Atingerea unui nou maxim istoric pare să fie doar o chestiune de timp, aceasta fiind și estimarea Capital Economics, făcută la puțin timp după referendum, în condițiile în care certurile politice nu par să înceteze.
Moneda unică europeană a crescut constant de marți, după ce în prima zi de după referendum avusese cea mai mare depreciere față de leu în aproape patru ani. Cotația oficială publicată astăzi de BNR a fost de 4,6097 lei pentru un euro.