Foto: Foto: Dan Marinescu / Intact Images
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat, joi, pentru 20 august, luarea unei decizii în dosarul Rompetrol, în care Dinu Patriciu a fost trimis în judecată alături de 12 inculpaţi acuzaţi de infracţiuni economice.
Procurorii Parchetului General au cerut, pe 18 iulie, Tribunalului Bucureşti, condamnarea lui Dinu Patriciu la o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege, respectiv 20 de ani de închisoare, pentru infracţiunile de care omul de afaceri este acuzat în dosarul Rompetrol.
Procurorul de şedinţă a cerut judecătorilor ca la individualizarea pedepselor celor trimişi în judecată în dosarul Rompetrol să se ţină cont de gravitatea acuzaţiilor şi să acorde o pedeapsă orientată către maximul prevăzut de lege în cazul lui Dinu Patriciu.
De asemenea, reprezentantul Parchetului a cerut pe 18 iulie ca, prin decizia ce va fi pronunţată, judecătorii să-l oblige pe Alexandru Bucşă să plătească, în solidar cu Dinu Patriciu, suma de 85 de milioane de dolari Ministerului Finanţelor Publice.
Instanţa a amânat pronunţarea pentru 2 august, când a decis o nouă amânare a hotărârii şi a acordat termen pentru 20 august.
Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a fost audiat pe 27 februarie, în calitate de martor în dosarul Rompetrol, el declarând în instanţă că a cumpărat acţiuni de la această companie, dar a fost o tranzacţie 'modestă'.
La 8 septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea a şapte infracţiuni: delapidare, spălare de bani, asociere la săvârşirea de infracţiuni, manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare, dezvăluire de informaţii privilegiate, spălare de bani şi iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.
Împreună cu Patriciu au fost trimişi în judecată Alexandru Bucşă, Petri