Stau în faţa claviaturii computerului meu, după ce Curtea s-a pronunţat, cu sentimentul că nu mai e, de fapt, nimic de spus. Că nu mai am, de fapt, cui şi ce să-i spun. Sursa: VLAD STĂNESCU

Am sentimentul că viitorul şi viaţa mea depind de-acum de fiinţe care nu doar că nu-mi înţeleg limbajul, dar trăiesc în altă realitate, au alte simţuri, sunt altfel construite decât mine. Că dacă eu spun "negru" ele înţeleg "alb" şi invers. Că tot ce e pentru mine bun, drept, adevărat, moral, normal până la urmă într-o lume normală, e pentru ei doar "urâciune", cum se spune în cărţile sfinte.

Ştiu că în realitate nu e aşa, că demonii lumii româneşti, care ne-au aruncat în tragedia de-acum, au şi ei raţiune, limbaj coerent, cunoaşterea, în teorie, a binelui şi-a răului, că văd şi ei prea bine realitatea, dar cu toate acestea le neagă deliberat, le schimonosesc din motive ideologice şi din interese obscure. Schizofrenia lumii în care trăim de la-nceputul lunii ăsteia a fost produsă de reaua-voinţă şi de reaua-credinţă a unor jucători necinstiţi ai jocului politic.

Suntem în mâinile acestor trişori, ai acestor stăpâni care îşi permit să facă orice, să schimbe legi şi reguli permanent, să arunce la gunoi decenţa vieţuirii într-o ţară normală, să manevreze minţi şi să se joace cu suflete. S-a minţit şi s-a furat în această ultimă lună nu doar cu mult mai mult decât în ultimii opt ani: s-a trişat ca la instaurarea regimului "democrat-popular" în 1946. Nu mă-ntrebaţi dacă se mai poate face ceva, dacă mai e vreo speranţă. Disperarea dumneavoastră e şi a mea. Am trăit 34 de ani într-un stat naţionalist şi dictatorial. Mi-e groază că mă aşteaptă încă alţi ani într-un asemenea paradis.

Avem de-a face cu oameni fără conştiinţă morală şi fără empatie. Oameni care, puşi la detectorul de minciuni, rămân calmi desăvârşit, şi detectorul e neputincios în faţa lipsei