Israelul a interzis astăzi intrarea în Cisiordania a patru miniştri de Externe din ţări nealiniate care urmau să participe la o reuniune a grupului la Ramallah, sediul Autorităţii Naţionale Palestiniene, au indicat surse palestiniene şi israeliene. Sursa: Reuters
Potrivit unui responsabil palestinian, este vorba de miniştrii din Malayezia, Indonezia, Bangladesh şi Cuba, ţări care nu au relaţii diplomatice cu Israelul.
“A fost luată decizia de a interzice şefilor diplomaţiilor din mai multe ţări care nu recunosc Israelul să treacă frontierele Israelului", a declarat pentru AFP şi un responsabil israelian, sub rezerva anonimatului.
“Ţările în cauză sunt Cuba, Algeria, Indonezia, Malayezia şi Bangladesh, a precizat el.
Algeria a informat anterior Autoritatea Naţională Palestiniană că nu va trimite o delegaţie la Ramallah pentru a evita probleme la frontiera controlată de Israel.
Potrivit ziarului israelian Haaretz, demnitarii străini urmau să participe la o reuniune în care subiectul central era o nouă încercare din partea Autorităţii Palestiniene de a obţine recunoaşterea unui stat palestinian la Naţiunile Unite.
Reuniunea a fost anulată în urma interdicției de acces impusă demnitarilor străini.