Sandra Izbaşa, campioana olimpică la sărituri, a devenit cea de-a treia gimnastă română medaliată cu aur la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, 2008 şi 2012. Celelalte două eroine sînt Nadia Comăneci (1976 şi 1980) şi Simona Amînar (1996 şi 2000)
Într-o finală apăsată de ratări, românca a avut nervii cei mai puternici. A încheiat ultima concursul şi a pus în picioare ambele execuţii
De ce a plîns Sandra după ce a luat aurul la sărituri? Acum, cînd are medalia de gît şi buchetul acesta minuscul de trandafiri roz în mînă, zîmbetul îi înfrumuseţează şi mai mult faţa. Sînt acele momente cînd bucuria e grea şi uşoară în acelaşi timp. O poartă pe umăr ca pe un fulg şi ca pe o stîncă de diamant.
Atunci însă, imediat, a vărsat lacrimi. Îi vine greu să spună de ce a fost aşa. Sînt lucruri aproape imposibil de explicat pentru că nu se fac în mod raţional, deliberat. Pînă la urmă, e vorba de plînsul care descătuşează. Prima staţie a fericirii. O vrea şi pe a doua. Încă e devreme să tragă linie.
Pronosticul care avea cotă 1,01
Ieri, a fost cea mai tare. Dar dacă ai fi întrebat pe oricine, mai în temă sau abia intrat pe tărîmul minunatelor pronosticuri, ar fi spus că americanca McKayla Maroney e imbatabilă la acest aparat. Doar asta face, are două sărituri competitive şi le aterizează perfect chiar dacă o trezeşti la 3 noaptea şi o aduci la concurs.
De aici s-a pornit. De la ideea că o medalie, argint sau bronz, ar fi o ţintă rezonabilă. Că e greu să te pui cu cineva care nu greşeşte. Dar dacă totuşi o face? Aici înfloreşte, de fapt, povestea zilei de ieri.
Tragerea la sorţi a stabilit ordinea de intrare. Prima - canadianca Brittany Rogers, care începe finala cu o medie ce nu pare să-i ofere şanse la podium. O săritură din 5,8, mai bine executată, a doua din 5,6, mai puţin reuşită. Concursul se desc
