Cel puţin 15 poliţişti de frontieră egipteni au fost ucişi ieri într-un atac contra unui baraj situat în peninsula Sinai, în apropiere de frontiera dintre Egipt şi Israel, au anunţat surse medicale şi din securitate. Sursa: Reuters
Persoane îmbrăcate în beduini din Sinai au venit la bordul a două vehicule şi au deschis focul asupra barajului, făcând 15 morţi potrivit unei surse medicale, 15 potrivit unui responsabil din securitate.
Atacul s-a produs în apropiere de terminalul Karm Abu Salem /Kerem Shalom, în ebraică/, situat între Egipt şi Israel.
Peninsula Sinai, unde sunt concentrate staţiunile balneare cele mai profitabile din Egipt, este populată în mare parte de beduini mult timp marginalizaţi sub regimul lui Hosni Mubarak. Insecuritatea a crescut puternic acolo după căderea lui Mubarak în februarie 2011, aminteşte AFP, preluată de Agerpres.
Preşedintele egiptean Mohamed Morsi a convocat duminică noapte o reuniune de urgenţă cu Consiliul Suprem al forţelor armate, după atacul soldat cu 15 victime, a anunţat televiziunea publică egipteană. Consiliul militar este condus de mareşalul Hussein Tantawi, care a fost şeful de facto al Egiptului după demisia sub presiunea străzii a lui Hosni Mubarak până la învestitura lui Morsi la sfârşitul lunii iunie.
Comandoul a pus apoi mâna pe două blindate egiptene şi a reuşit să pătrundă cu unul dintre ele pe teritoriul israelian în apropierea postului de frontieră Kerem Shalom, înainte de a fi neutralizat.
Situaţia din Sinai s-a deteriorat după revolta de la începutul anului 2011 şi a devenit şi mai delicată prin slaba prezenţă a armatei, ca urmare a demilitarizării acestui sector în conformitate cu acordurile de pace israelo-egiptene din 1979, aminteşte AFP.
Israelul știa despre atac
Armata israeliană a ucis cinci membri ai comando-ului care a atacat