Considerate favorite la titlul olimpic, româncele au încheiat concursul pe 6, în lacrimi şi blocaj total
Vocea antrenorului Dan Podeanu se aude cu întreruperi. Vorbim la telefon, iar între North Greenwich Arena şi Satul Olimpic se interpun mii de mici bruiaje. E o atmosferă încărcată, şi la doi metri distanţă, şi la 200, şi la 2.000. Ori de bucurie, ori de tristeţe, extremele ajung mereu să se întîlnească. Chiar dacă semnalul nu e impecabil, vorbele se înţeleg. Sînt prea puternice pentru a nu învinge undele, au limpezime, au caracter.
Sîmbătă, la concursul pe echipe de spadă feminin, Podeanu a stat un pas în spate, lăsîndu-şi colegul mai tînăr, pe Cornel Milan, să ocupe locul cel mai apropiat de planşă. Anunţase că după Jocurile de la Londra se va retrage la Craiova, să crească alte spadasine, iar gestul său a fost, cumva, unul simbolic. La jumătatea drumului dintre titlul mondial de anul
trecut şi retragerea în oraşul natal. Poate tocmai de aceea, întrebările care urmează aşteaptă răspunsuri care să dezlege un mister. Să anuleze semnul de întrebare. La jumătatea drumului între ce a fost şi ce urmează, prezentul arde.
- Domnule Podeanu, o să vă adresez întîi acea întrebare care chinuie minţile tuturor, care e pe buzele tuturor. Ce s-a întîmplat sîmbătă, cum aţi văzut dumneavoastră concursul?
- O să răspund repetînd ce am mai spus. Din 2001, de cînd am început să fac performanţă cu această echipă, eu nu le-am văzut niciodată aşa. Nu am mai văzut un asemenea blocaj general. De obicei, dacă una dintre ele nu se simţea bine, celelalte o suplineau, acum, toate trei au fost în aceeaşi stare. Pur şi simplu, le lipsea o întindere de mînă, ca să dea o tuşă.
- Există o explicaţie?
- Explicaţia pe care pot s-o dau, din toată experienţa acumulată, e că şi-au dorit foarte mult. Şi, după părerea mea, s-au văzut
