Italia se afundă tot mai mult în recesiune. Pentru al patrulea trimestru consecutiv, Produsul Intern Brut al ţării s-a contractat, înregistrând o scădere de 0,7 procente. De asemenea, producţia industrială, crucială pentru ţară şi consumul au scăzut şi ele, complicându-i şi mai mult sarcina Guvernului condus de Mario Monti. Greu de găsit în aceste condiţii un echilibru între politica de austeritate şi relansarea economiei.
Scăderea pentru a patra oară la rând a PIB-ului italian este cauzată în mare parte de slaba cerere internă, adică un consum redus. Italia a intrat de fapt într-o spirală deflaţionistă. A aplicat o politică de austeritate, înainte să pună pe picioare o politică de relansare economică, lucru care penalizează consumul familiilor.
Diminuarea cererii interne alimentează şomajul, care la rândul lui penalizează din nou consumul. Cifre aşadar proaste, care riscă să determine agenţiile de rating să degradeze şi mai mult notele Italiei, lucru care se va repercuta apoi asupra pieţelor financiare de pe care împrumută ţara capital.
De când s-a instalat la cârma Guvernului italian, în noiembrie, anul trecut, Guvernul lui Mario Monti se chiunie să aplice o serie de măsuri drastice, pentru a reduce uriaşa datorie a ţării (peste 120% din PIB). Cele mai recente reduceri de cheltuieli ar trebui să permită Italiei să facă 26 de miliarde de euro economii suplimentare în următorii trei ani. Numai că acest plan a suscitat deja critici vehemente din partea şefului patronatului italian, care spune că noile măsuri ar putea provoca "un măcel social".
Perspectivele pesimiste privind redresarea economică a Italiei îi complică aşadar misiunea lui Monti, de care compatrioţii săi încep deja să se plictisească, întrucât nu par să întrezărească lumina de la capătul tunelului, nu văd încă rezultatele politicii sale de austeritate. Nu-i de mirare de altf
