Victoria "militarilor" cu "U" este privită cu suspiciune.
Stelistul Cristi Tănase (în prim plan) a făcut tot ce a vrut cu jucătorii de la „U” Cluj
Sursa: AGERPRES
Steaua a câştigat lejer, scor 5-1, partida cu "U" Cluj, disputată duminică seară, pe "Arena Naţională", în etapa a 3-a a Ligii I la fotbal.
Meciul dintre cele două echipe a dat naştere la o premieră mondială, şi anume o confruntare între soţ şi soţie!
Ana Maria Prodan, partenera de viaţă a antrenorului stelist Laurenţiu Reghecampf, este manager general la " U" Cluj. În aceste condiţii, există şi microbişti care privesc cu suspiciune victoria Stelei.
"Am câştigat încă un blat. Ce contează că vom ajunge la fel de detestabili ca Dinamo în ritmul ăsta? Spre 24...", este un mesaj postat pe "fcsteaua.ro", forumul suporterilor "roş-albaştri", de userul MoWed.
Laurenţiu Reghecampf, antrenorul Stelei, susţine că nu ia în serios astfel de afirmaţii. "Ce pot să fac dacă unii vor crede altceva despre acest meci? Speculaţii ar fi fost indiferent de rezultat. Pentru mine a fost o situaţie dificilă", a comentat "Reghe" după meci, la emisiunea "Fanatik Show".
Ana Maria Prodan le-a dat apă la moară celor care au spus că nu s-a jucat corect, după ce a afirmat, la sport.ro: "Pe durata meciului, am plâns cu un ochi şi am râs cu altul. Acum, râd cu amândoi".
„O să-i dau un mesaj de felicitare lui Laurențiu. Probabil că o să doarmă într-o altă cameră, că a fost prea rău!”
ANA MARIA PRODAN, manager la „U”