Toamna, se numără banii. Dan Negru, campionul divertismentului, pune preţ pe inteligenţă şi le pregăteşte telespectatorilor pentru această toamnă un show revoluţionar de cultură generală, cu un premiu incitant: 100.000 de euro. Toti cei care cred ca au o cultură generală peste medie sunt invitaţi să vină însoţiţi la castingul organizat de Antena 1 si să îşi pună cunoştintele cap la cap cu partenerii lor. Pe lângă posibilitatea de a câştiga marele premiu, în valoare de 100.000 de euro, concurenţii vor avea parte şi de o experienţă inedită: o călătorie în Turcia, locul în care se va filma emisiunea.
Antena 1 lansează în curând “Cu banii jos”, singurul gameshow interactiv din lume în care concurenţii încep jocul cu banii pe masă. Emoţie, tensiune, inteligenţă şi întrebări de cultură generală peste medie sunt doar o parte dintre promisiunile unuia dintre cele mai vândute formate tv din întreaga lume, pe care Antena 1 îl aduce în această toamnă, în exclusivitate, în România. Mai mult decât atât, decorul este unul spectaculos, iar concurenţii vor avea, pe lângă oportunitatea de a câştiga marele premiu şi posibilitatea de a se bucura de o experienţă inedită – o călătorie în Turcia, locul în care vor avea loc filmările.
Cei care îşi doresc să participe se pot înscrie la casting la numărul de telefon 0736 90 90 90 sau pe casting.a1.ro.
Programele prezentate de campionul divertismentului, Dan Negru, multe dintre ele formate internaţionale, au stabilit recorduri de audienţă, iar Dan a reuşit să se impună nu doar un nume de referinţă în divertismentul de televiziune, ci şi să se reinventeze odată cu fiecare emisiune prezentată.
De-a lungul timpului, a prezentat la Antena 1 show-uri ca "Academia vedetelor", "Batem palma", "Ziua judecăţii", "Ciao Darwin", "Secret Talent", "Jocuri la Saint-Tropez", "Marea provocare", "O seară de vis", “C