De vreo două luni, aproape fiecare zi aduce cu sine un electroșoc. Lucrurile se petrec după un scenariu care se repetă exasperant: în marșul lor triumfal spre ceva deocamdată greu de înțeles (și încă mai greu de acceptat), useliștii se află în fața unui gest de sfidare la adresa politicii normale și civilizate; îți spui că nu-l vor face, că nu-l pot face, pentru că s-ar compromite grav; ei bine, îl fac – și, în felul ăsta, a doua zi ajung în fața unui nou gest de sfidare, iar îți spui că nu-l vor face și iar îl fac. E un joc pe care USL-ul îl practică având ca adversar doar stupoarea și consternarea. Ultima etapă a acestui joc a fost numirea în funcția de ministru a domnului Dan Șova.

După ce Traian Băsescu l-a ales pe Victor Ponta să formeze guvernul, se zvonea că Dan Șova urma să fie ministrul Justiției. Vestea m-a înghețat și l-am urmărit cu îngrijorare pe dl Șova într-o emisiune la TVR – era întruparea unui rău care începea să se simtă limpede. Brusc, dl Șova căpăta siguranță, amploare și greutate politică, era o prezență  pe cât de concretă, pe-atât de paradoxală. Și totuși, dl Ponta nu l-a pus în guvern. Mi-am zis: uite că n-a îndrăznit s-o facă. Ei bine, acum a îndrăznit.

Se întâmplă că, în urmă cu mai multe luni, dl Șova a negat realitatea unui eveniment istoric tragic, iar cuvintele domniei sale au stârnit o reacție violentă. Mi-e teamă că gravitatea situației în care s-a pus dl Șova nu e prea bine înțeleasă, de aceea îmi permit să încerc o lămurire a lucrurilor.

În primă instanță am fi tentați să spunem că tema holocaustului e una care îi privește dacă nu doar pe evrei, atunci în primul rând pe ei. E absolut firesc ca în urma unei asemenea traume istorice să activezi la maximum mecanismele memoriei colective, să încerci să reprezinți un rău care, de fapt, nu poate fi prins în adâncimile lui. Însă eu nu despre perspectiva evre