Indemnizaţia pentru creşterea copilului va reveni la nivelul anterior, de 85% din salariu, după ce legislaţia care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială va fi modificată de Parlament, în sesiunea din toamnă, a anunţat, astăzi, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, informează Antena3.ro.
"În legătură cu indemnizaţia pentru mame, aceasta a intrat în acea convenţie pe care am făcut-o atunci când am spus că reîntregim sumele care au fost tăiate în 2010. Nu s-a făcut încă, deoarece a fost o conjunctură nefavorabilă pentru mame: au fost aprobate acele tăieri printr-un act normativ şi pe acesta nu-l putem modifica decât în toamnă, când începe sesiunea parlamentară", a declarat ministrul Câmpeanu.
Propunerea de modificare se referă la majorarea cuantumului indemnizaţiei de la 75% cât este în prezent la 85%, cu păstrarea pragurilor existente, respectiv nu mai mult de 3.400 lei - în cazul în care se optează pentru varianta de un an de concediu şi nu mai mult de 1.200 lei în cazul variantei de doi ani de concediu.
F.A. Indemnizaţia pentru creşterea copilului va reveni la nivelul anterior, de 85% din salariu, după ce legislaţia care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială va fi modificată de Parlament, în sesiunea din toamnă, a anunţat, astăzi, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, informează Antena3.ro.
"În legătură cu indemnizaţia pentru mame, aceasta a intrat în acea convenţie pe care am făcut-o atunci când am spus că reîntregim sumele care au fost tăiate în 2010. Nu s-a făcut încă, deoarece a fost o conjunctură nefavorabilă pentru mame: au fost aprobate acele tăieri printr-un act normativ şi pe acesta nu-l putem modifica decât în toamnă, când începe sesiunea parlamentară", a declarat ministrul Câmpeanu.
Propunerea de modificare se referă la majorarea cuantumului indemnizaţiei de la 75% cât este în prezent la 85%