Virtuoz al naiului, muzician de jazz, lăutar neîmblânzit, rupând scena cu toba de gât, Damian Drăghici a schimbat sărbătoarea şi libertatea pe o funcţie de... bugetar, cu program la birou. Inima lui, aşa de fierbinte, arde acum pentru interesul etniei lui ţigăneşti
"Am vrut să mă implic mult mai intens şi în problemele stricte ale ţiganilor mei”
- Damian, ţi-ai tăiat pletele, ai pus naiul şi toba în pod, ai lăsat scena şi America, devenind funcţionar public. Năvalnicul artist e acum la birou. Ce s-a întâmplat?
- Sunt mai multe explicaţii pentru transformarea asta a mea, dar cea mai importantă din ele este că muzica nu mă mai făcea fericit. Am trăit intens fiecare etapă a vieţii mele artistice, am vrut neapărat să mai fac un album de jazz, la care visam de mult, am realizat şi acest lucru. După ultimul concert, pe care l-am susţinut cu marele violonist Nigel Kennedy, am pus punct muzicii şi m-am implicat foarte mult în activitatea fundaţiei mele de ajutorare a copiilor defavorizaţi, "Bright Light”. Nu ne ocupăm numai de copiii romi în cadrul acestei fundaţii, ci de toţi copiii defavorizaţi din România (ar fi culmea ca tocmai eu să fac discriminări...). De asta m-am ocupat în ultimul an şi jumătate, cu toată inima şi puterea mea. Apoi, am vrut să mă implic mult mai intens şi în problemele stricte ale ţiganilor mei, care se ştie că nu sunt deloc puţine. Am încercat pe toate părţile, dar când o uşă mi se deschidea, alta mi se trântea în faţă. Am insistat foarte mult, iar apoi mi-am dat seama că atâta vreme cât vei fi o persoană particulară, fie ea şi un artist cunoscut, nu eşti cu adevărat ascultat sau ţi se fac promisiuni deşarte. Celebritatea, seriozitatea, insistenţa nu sunt suficiente, trebuie să ajungi într-o poziţie de pe care tu să fii cel care poate lua decizii. Aveam, aşadar, nevoie de o funcţie prin care s
