Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică şi vicepreşedintele celei internaţionale, recunoaşte că acest sport a devenit unul pentru cunoscători.
A fost şeful juriului superior de apel la această ediţie a Jocurilor, unde, în concursul de gimnastică, au existat două contestaţii importante. Întîi a fost cea a echipei masculine a Japoniei, care a solicitat revizuirea notei lui Ichimura, a obţinut un calificativ superior şi aşa a urcat de pe 4 pe 2 în clasament.
Apoi, în finala feminină de la bîrnă, antrenorul americancei Alexandra Raisman a înaintat, de asemenea, o cerere de reevaluare a exerciţiului acestuia. Zecimea în plus a urcat-o pe treapta de bronz, de unde a trebuit să coboare Cătălina Ponor.
Toate aceste lucruri şi multe altele, cum ar fi diferenţa de notare în ultimul act de la sol dintre Raisman şi Ponor, sună clar şi logic cînd sînt explicate cu ştiinţa şi regulamentul alături. Cîtă lume însă, dintre cei care urmăresc în tribună sau la televizor, are acces la astfel de lămuriri? Cine stă cu codul de punctaj lîngă el pentru a calcula note de plecare? De fapt, ştiţi cîte pagini are codul de punctaj? Adrian Stoica expune punctul de vedere al FIG, dar şi al său în legătură cu un sport care a devenit aproape imposbil de înţeles.
- Domnule Stoica, de ce a ajuns gimnastica o chestiune doar pentru cunoscători? Care mai e gradul ei de adresabilitate?
- Înţeleg ce vreţi să spuneţi. La nivelul federaţiei internaţionale există o mare preocupare din acest motiv. Problema a apărut din necesitatea de a putea departaja doi, trei sau mai mulţi sportivi. Am schimbat, iar cînd a dispărut paradigma aceea a notei 10,00, cînd n-am mai avut reperul cu care toată lumea era obişnuită, s-a deschis o uşă către altceva. Către diferenţiere.
"Nu faci numai salturi, îţi trebuie şi şuruburi"
- Care se face din punctul de vedere al d
