Mi-l imaginez pe Nicolae Ceauşescu zâmbind fericit. De undeva, de sus. Ionel, preferatul Lenuţei, băiatul ilegalistului, cel care promitea să continue linia Partidului, încă face jocurile în România. Mai că l-ar putea ierta pentru glonţul fără judecată tras în ajunul Crăciunului.

În fond, Ionel procedase cu Tovarăşul şi Tovarăşa cum fusese învăţat la Moscova. Puterea trebuie consolidată rapid, indiferent de costuri. Instituţiile trebuie folosite pentru legitimarea abuzurilor. Nu contează cine votează, contează cine numără. Trebuie să te adresezi mulţimilor ca şi când oamenii ar avea o gândire infantilă. Lecţii a căror viabilitate poate fi verificată din iunie 1990 până în august 2012. Dar zâmbetul lui mai are un înţeles: Ionel are un urmaş! Pe Crin...

Zilele trecute mă uitam cum încerca preşedintele ad-interim Antonescu să vorbească cu reprezentanţii FMI şi îmi aduceam aminte de englezaromâna vorbită cu tenacitate de Ion Iliescu la reuniunile internaţionale. Ca să fiu corect, trebuie spus că Ion Iliescu nu avea în anii ’90 nici un complex, pe când Antonescu transpira abundent, împovărat de pronunţia dâmboviţenă, confruntat cu privirile dispreţuitoare ale funcţionarilor de la FMI. Părea că vorbeşte engleza-gimnastică dacă urmăreai modul în care încerca să rezolve cu mâinile ceea ce nu-i ieşea pe gură. Aceeaşi paralelă am făcut- o şi în ceea ce priveşte stilul conferinţelor de presă zilnice de la Palatul Cotroceni.

Trecând peste faptul că a dispărut steagul NATO din fundal, Crin Antonescu are aceeaşi obsesie a dezinformării şi complotului universal orchestrat de SIE, care-l împiedică să preia puterea în Stat. Ca şi Ion Iliescu, Crin Antonescu este deranjat de instituţiile care nu pocnesc din călcâie în faţa dorinţelor sale. Bănuiesc că va avea grijă Mona Pivniceru de Kovesi şi Morar, pentru ca anchetarea fraudelor de la referendum să nu poată avea loc. @