Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, a finalizat negocierile cu Hidroelectrica pentru livrarea unei cantităţi de energie electrică de 3 TWh, până în 2018, la un preţ ce va fi calculat anul, pe baza mai multor factori, potrivit Agerpres. Sursa: Cosmin Marinescu
Producătorul de aluminiu a semnat un act adiţional la contractul cu producătorul de energie, toată cantitatea de energie urmând să fie utilizată strict în procesul de producţie şi în activitatea curentă a grupului în România..
Formula de calcul anual agreată pentru preţul energiei livrate ţine cont de o serie de factori, inclusiv cotaţia aluminiului la Bursa Metalelor de la Londra şi cotaţiile OPCOM.
Hidroelectrica a denunţat recent mai multe contracte cu traderi de energie, contracte considerate a produce pierderi pentru statul român, dar şi păguboase pentru companie, motiv pentru care autorităţile au luat decizia ca societatea să intre în insolvenţă.
Unul dintre contractele aflate încă în negociere era cel încheiat cu societatea Alro Slatina, termenul final pentru ca societatea să vină cu o nouă ofertă fiind 15 august.