În ediţia electronică de ieri, cotidianul german Deutsche Welle, a precizat că ţara noastră este asediată de o luptă politică cu certufi fără sfârşit, într-o situaţie la limită puternic încărcată politic, adăugând că miza este mare, iar Curtea Constituţională a făcut apel la UE pentru ajutor.
Publicaţia citată a mai menţionat că lupta politică între majoritatea aflată la putere şi seful statului a dus ţara noastră în cea mai gravă criză politică din ultimele două decenii.
Premierul socialist Victor Ponta, care a provocat toată această afacere, a făcut în mai multe ocazii apel la acceptarea înfrângerii în lupta cu preşedintele Băsescu, însă punctul său de vedere nu pare a fi împărtăşit şi de cei care vor o linie dură în partid, a mai apreciat DW.
F. A. În ediţia electronică de ieri, cotidianul german Deutsche Welle, a precizat că ţara noastră este asediată de o luptă politică cu certufi fără sfârşit, într-o situaţie la limită puternic încărcată politic, adăugând că miza este mare, iar Curtea Constituţională a făcut apel la UE pentru ajutor.

F. A.