Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Alpiniştii care au scris istorie pentru România

Publicat in Adevarul, marți 14 august 2012 ·

După trei săptămâni de luptă cu muntele, steagul României a fluturat pentru prima dată la o înălţime de 6.400 de metri, pe masivul Mramornaya Stena, la graniţa cu China.

Două tinere curajoase au ales să cucerească cel mai nordic vârf din lanţul muntos Tiean Shan. Cristina Ianc, în vârstă de 27 de ani, şi Raluca Ianc, în vârstă de 22 de ani, sunt bihorencele care au reuşit să arboreze steagul României pe masivul Mramornaya Stena, de la graniţa Kazahstanului cu China.

Dă click pentru a vedea mai multe fotografii!

Trei săptămâni de expediţie

În urmă cu trei săptămâni, cele două tinere, alături de hunedoreanul Mihai Vlad, în vârstă de 28 de ani, începeau marea expediţie. Cu emoţie, dar şi cu bucurie în suflete, au plecat cu multe din Oradea, dornice să se întorcă victorioase.

„Ascensiunea a fost un pic mai solicitantă decât ne-am aşteptat, dar ne-am descurcat onorabil. Am făcut parte dintr-o echipă mixtă care a ajuns pe vârf, formată din trei români, trei kazaci, doi australieni şi patru ruşi. Vremea ne-a adus emoţii, a nins în fiecare zi după-masa şi mai sus de tabără a bătut vântul foarte tare, punându-ne în pericol ascensiunea", ne-a povestit Cristina Ianc.

O fereastră de vreme fără ninsoare, dar cu vânt puternic le-a permis, în 28 iulie, la ora 14.20, să ajungă pe vârful Mramornaya Stena, o premieră pentru alpinismul românesc.

Lucru inedit

Şi-au ales vârful Mramornaya Stena, deoarece doreau să facă un lucru inedit, pe care să nu-l mai fi făcut niciun român. „A fost o experienţă extraordinară, care a însemnat foarte mult atât din punct de vedere tehnic, dar şi peisagistic", a afirmat Cristina Ianc. Au trăit trei săptămâni pline, în care au călătorit 500 de kilometri cu trenul, peste 6.000 de kilometri cu avionul, pentru ca în cele din urmă să ajungă la Almaty (Kazahstan). „Cel m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum o ora
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 3 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

În HONG KONG s-a emis cea mai mare avertizare de furtună/Taifunul Wipha mătură tot în calea sa, cu viteze de peste 167 km/h!

Gandul acum 31 minute
Autoritățile din Hong Kong a emis pentru ziua de duminică, 20 iulie, cea mai mare avertizare de furtună dată vreodată. Taifunul Wipha, cu viteze de peste 167 de kilometri pe oră, a adus ploi și vânturi abundente pe tot teritoriul. Peste 200 de zboru

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum o ora
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 3 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum o ora
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°