Europarlamentarul PDL Monica Macovei susţine că premierul Victor Ponta "minte" în privinţa listelor electorale, deoarece le are, dar nu vrea să le dea Curţii Constituţionale.
"Ponta minte în continuare când spune că nu are listele electorale permanente pe baza cărora s-a desfăşurat referendumul. Le are, dar nu vrea să le dea Curţii Constituţionale", susţine Macovei într-o declaraţie pentru Mediafax.
Ea precizează că, potrivit articolului 5 din Hotărârea de Guvern nr. 682 din 7 iulie 2012, adoptată de Guvernul Ponta, "Ministerul Internelor şi Administraţiei, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, selectează şi prelucrează datele privind cetăţenii cu drept de vot, tipăreşte şi pune la dispoziţia primarilor listele electorale permanente actualizate, în două exemplare, şi copii de pe acestea, în trei exemplare".
"Ministerul Internelor şi Administraţiei are aceste liste, pe care le-a trimis Biroului Electoral Central şi primăriilor. MAI este în Guvern, în subordinea lui Ponta, deci Ponta are aceste liste şi nu vrea să le trimită Curţii", adaugă Monica Macovei.
Premierul Ponta a transmis Curţii Constituţionale luni seară o scrisoare în care arată că Guvernul a primit din partea acestei instituţii două adrese care conţin solicitări diferite, explică faptul că listele electorale permanente nu se află la Executiv, dar că Guvernul va comunica în termen datele cerute.