De cîte ori pierde o echipă, indiferent care, primul sare s-o apere antrenorul ei, e o lege nescrisă. Spre lauda lui, după acest 3-4 de la Ljubljana, Victor Piţurcă a refuzat să pună batista pe ţambal, să mute mortul pe Academiei. Dimpotrivă, s-a referit la “un eşec absolut cate-goric”, dureros, imposibil de scuzat.

Realismul lui nu modifică însă datele problemei. Nici nu le rezolvă. La finalul unui test în care băieţii au jucat mulţumitor în atac, anemic la mijloc şi lamentabil în defensivă, ne-am edificat că “naţionala” întîrzie să fie cea pe care a tot anunţat-o şi a făgăduit-o Piţurcă. Inclusiv zilele trecute, cînd vorbea despre un lot redutabil şi ordonat, cu o stare de spirit pozitivă, de anga-jament, de dăruire, de colegialitate etc.

Evident că s-a înşelat. În ciuda atîtor verificări, n-a reuşit să se fixeze asupra unei formule capabile să convingă şi, implicit, să învingă. Ne-a asigurat că echipa se află pe un drum ascendent şi că trebuie să fim încrezători în şansele ei de a ajunge la Mondialele din Brazilia. S-a păcălit, dovadă că garnitura pe care Piţurcă ar fi pariat că are valoare şi moral a cedat clar în faţa unui adversar modest. Ea a fost mai slabă chiar decît una slabă.

Nu stăm bine şi în ideea că, fapt fără precedent, România a încasat miercuri seara mai multe goluri decît a primit în vreuna din cele 74 de partide susţinute cu Piţurcă pe bancă în decursul a 3 mandate! De acord că s-au făcut numeroase erori de plasament şi de dublaj, cele mai grave fiind comise de Papp, de Chiricheş, de Raţ şi, mai ales, de Găman, a cărui titularizare constituie o enigmă, dar atît?

Nu, pe fondul prestaţiei palide a mijlocaşilor Cociş şi Lazăr, două motoare gripate, echipa a părut debusolată, lipsită de inspiraţie şi chiar de voinţă. Am consemnat greşeli personale, dar şi o rătăcire colectivă, o indisciplină tactică greu de justificat. Nici u