În ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă, poliţiştii de frontieră au constatat 62 fapte ilegale săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini, valoarea amenzilor contravenţionale aplicate ridicându-se la 10.000 lei, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.
De asemenea, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 51.000 lei.
F. A. În ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă, poliţiştii de frontieră au constatat 62 fapte ilegale săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini, valoarea amenzilor contravenţionale aplicate ridicându-se la 10.000 lei, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

F. A.