Direcţia Sanitar-Veterinară Suceava a fost pusă în gardă de focarele de pestă porcină africană din Ucraina. Pericolul în ceea ce priveste introducerea virusului pestei porcine africane în România poate fi reprezentat de vecinătatea acesteia cu Ucraina, preciza Autoritatea Natională Sanitară Veterinară [i pentru Siguran]a Alimentelor într-un recent comunicat de presă.
În zona de frontieră boala poate fi transmisă porcilor mistreţi şi ulterior porcilor domestici, spune adjunctul Direcţiei Sanitar-Veterinare Suceava, Dănuţ Botezan. Acesta apreciază că pagubele cele mai mari care pot fi provocate sunt de ordin economic.
“Riscul în ceea ce priveşte introducerea virusului pestei porcine africane în România poate fi reprezentat de vecinătatea României cu Ucraina, porcii mistreţi – izvorul natural de viruşi pestos porcin şi circulaţia transfrontalieră necontrolabilă a acestora; acţiuni de vînătoare; traficul ilegal de suine, circulaţia persoanelor şi a vehiculelor, îndeosebi la nivelul punctelor de trecere la frontieră; riscul reprezentat de micul trafic privind introducerea în ţară de carne proaspătă, congelată sau alte produse provenind de la suine”, a declarat Botezan.
Cetăţenii pot contribui şi ei la prevenirea aparitiei bolii. Una dintre măsurile importante este anuntarea de către proprietarii de porci, imediat, a medicului veterinar, dacă se constată semne de boală la animalele din gospodărie.
Este indicat ca porcii să nu fie sco]i în afara gospodăriei, iar sacrificarea lor în vederea consumului, ca de fiecare dată de altfel, să nu se facă fără a fi anuntate autoritătile competente.
Pe teritoriul judeţului Suceava sunt aproape 3.200 de mistreţi în fondurile de vînătoare şi peste 24.500 de porcine crescute în gospodării şi ferme.
Direcţia Sanitar-Veterinară Suceava a fost pusă în gardă de focarele de pestă por