* Update 11: Ponta: Finalul carierei politice a lui Traian Băsescu este doar o chestiune de timp
Liderii USL, Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin au susţinut împreună o conferinţă de presă în care au anunţat că USL este mai unit ca niciodată şi nu se pune problema destrămării, dimpotrivă vor continua împreună lupta împotriva lui Traian Băsescu.
USL rămâne fidelă angajamentelor publice, proiectelor politice, pe care le aplică prin intermediul Guvernului, cu care se va prezenta la momentul alegerilor parlamentare. Lupta noastră împotriva lui Traian Băsescu continuă şi când vorbim de regimul Traian Băsescu ne referim la instituţii şi oameni care ignoră şi sfidează ceea ce cred şi vor oamenii. Cu acest regim USL se va bate până la capăt până în momentul în care dezvoltarea normală a României va fi posibilă", a explicat Crin Antonescu.
Victor Ponta a declarat că în ciuda răspunsului dat astăzi de Curtea Constituţională a României, Traian Băsescu nu are legitimitate. "Bătălia nu s-a încheiat. După decizia de astăzi a dovedit că nu suntem la putere, suntem doar la guvernare şi diferenţa este covârşitoare. Cei 8,5 milioane care au venit la vot au realizat, însă, un lucru extraordinar, l-au lipsit pe Traian Băsescu de legitimitate. Sunt încrezător că rezultatul nu a fost anulat ci doar întârziat. Finalul carierei politice a lui TB este doar o chestiune de timp", a adăugat premierul României.
Liderii USL s-au arătat încrezători că vor câştiga alegerile parlamentare. "În noiembrie
vom avea legitimitatea, vom forma un nou guvern şi cel mai târziu în 2014 vom avea un preşedinte confirmat de români prin vot şi nu trimis acasă de români şi întors la masa verde. Daca vreunul dintre noi va primi o palmă aşa cum a primit Traian Băsescu în 29 iulie nu vom sta ilegitim într-o funcţie publică din care poporul român ne cere să plecăm. Fiecare