Ultima tendinţă în materie de accesorii de plajă o reprezintă măştile pe care chinezii le poartă fiind convinşi că astfel sunt protejaţi de radiaţii.
În cultura chineză, pielea bronzată este asociată cu munca grea de la câmp şi cu sărăcia. Este unul dintre motivele pentru care, de curând, aceştia au adoptat o nouă modă atunci când se expun la soare. Ei poartă la plajă o cagulă care le acoperă faţa, inclusiv gâtul, şi care este cunoscută sub numele de „facekini". „Accesoriul" este confecţionat dintr-o ţesătură elastică şi are orificii special tăiate pentru gât, nas şi gură.
Specialiştii spun că obiectul nu reprezintă o noutate. El a fost inventat în urmă cu cel puţin cinci ani, fiind adesea folosit de împătimiţii activităţii acvatice din Qingdao, oraş-portuar din China de Est, însă abia acum a început să fie produs în masă. Cagula costă între 2 şi 4 euro. Masca a devenit atât de populară, încât au fost create colecţii periodice, cu zeci de culori disponibile şi orificii de diferite dimensiuni. Ea poate fi completată de un costum care acoperă întregul corp. În plus, adepţii costumului au observat că acesta ţine insectele şi meduzele la distanţă.
Poate irita pielea
Specialiştii români sunt de părere că metoda ar putea fi eficientă împotriva efectelor nocive ale razelor ultraviolete, mai ales că locuitorii Chinei au fototip 2 (adică au o sensibilitate crescută la razele ultraviolete). „Fotoprotecţia mecanică - pălărie, haine adecvate, ochelari, umbrelă - blochează 80% din radiaţii.
O problemă ar putea fi reprezentată însă de materialul din care este fabricat acest obiect. În situaţia în care nu permite circulaţia aerului, o astfel de mască poate cauza apariţia coşurilor, sudominei (erupţie cutanată de vezicule mici pline cu lichid clar), alergiilor şi intoleranţelor", explică medicul specialist dermatolog Viviana Iordache, din Bucureşti