Nu am jubilat la întoarcerea, de altfel încă neînfăptuită, a lui Traian Băsescu la Cotroceni. Nu cred că e un fapt decisiv în turnura dramatică a vieţii noastre politice.

Fără-ndoială e mai bine decât în situaţia contrară, dar e doar o gură de aer. Oricine stă cu ochii deschişi în aceste zile îşi dă seama de gravitatea nediminuată cu nimic a situaţiei. Statul român ca stat normal, construit pe lege, atârnă în aceste momente de un fir de păr. Aş spune că rareori în istoria sa a mai trecut prin situaţii atât de dramatice.

Puterea este deja aproape în întregime în mâna adversarilor lui, dar ei o vor toată. Căci prin putere ei nu înţeleg puterea de a guverna, ci "adevărata" putere, una totalitară şi discreţionară. Cum s-a exprimat deschis personajul din spatele întregului plan, "nu vom avea puterea până nu vom avea justiţia". Înspăimântătoare afirmaţie, căci în lumea modernă justiţia e separată de politic tocmai pentru a se împiedica abuzurile de putere.

Suntem, prin urmare, cu toţii, în acest moment, la discreţia unor oameni care fac abuz de putere, care calcă legi, pentru care instituţiile statului şi societăţii sunt doar instrumente ale unei forţe brute. Nu e înfricoşător în primul rând faptul că suntem guvernaţi de doi oameni care s-au compromis în două luni cât alţii în două vieţi, cu adevărat înfricoşător este că mare parte din clasa noastră politică îi urmează.

Nu încetez, ca om raţional, să mă mir cum de politicienii din spatele lui Antonescu şi Ponta nu-şi dau seama cât de periculos e jocul pe carel fac. Unde vor aceşti oameni să ajungem? La un populism ca-n America de Sud? La o guvernare demagogică într- o ţară cu hotarele închise? Unde se poate ajunge pe calea naţionalismului ţâfnos şi a aservirii justiţiei? Dezastruos e că n-are cine să li se opună eficient. Preşedintele ales, revenit la Cotroceni, rămâne o piesă grea, dar mai mult de un