Goluri multe, cei mai mulţi spectatori, staruri de zeci de milioane de euro. Un nou sezon de Bundesliga, chiar unul jubiliar, e gata de start. Onoarea de a deschide balul o are campioana Borussia Dortmund, cel mai recent coşmar al lui Bayern München.
Când gigantul din München nu câştigă campionatul un sezon, lucrurile sunt grave, când repetă contraperformanţa doi ani la rând şi în favoarea aceluiaşi adversar, e alarmă generală în Bavaria. Adică încep mişcările de trupe. Pleacă Nerlinger, vine un nou director sportiv, Matthias Sammer, fost la federaţia germană, cu un nou plan şi cu intenţia de a le readuce celor de la Bayern (deşi sună ciudat) mentalitatea de învingători. Şi, mai ales, încep să curgă transferurile, o raritate în ultimii doi ani. Bavarezii cad din lac în puţ. După seceta din ultima perioadă, în acest domeniu, Bayern a cheltuit în vară 27,5 milioane de euro, cu 1,8 milioane peste Dortmund, şi au tunul pregătit: transferul lui Javi Martinez, de la Bilbao, pentru o sumă record în Bundesliga, 40 milioane de euro. Cataclismul din sezonul trecut, când Bayern a ratat campionatul pe ultima sută de metri şi a pierdut şi finala Ligii Campionilor, chiar pe propriul teren, trebuie uitat cât mai repede.
Borussia Dortmund, pe doi. La pariuri
Demonstaţia de forţă din tabăra bavarezilor n-a scăpat nici bookmakerilor. Deşi Dortmund a câştigat titlul în ultimii doi ani, iar sezonul trecut a realizat chiar eventul, "galben-negrii" pleacă doar cu şansa a doua acum, în viziunea caselor de pariuri.
Borussia a slăbit prin plecarea lui Kagawa la Manchester United, dar şi sezonul trecut Klopp a găsit soluţii la plecarea lui Sahin. În plus, a sosit Reus. Defensiva pare că scârţâie însă, după ce a gafat în presezon şi la Supercupa pierdută în faţa lui Bayern (1-2). Plus că, spre deosebire de sezonul trecut, când a renunţat rapid la bătăile de ca