Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elveția cumpără avioane de la suedezi, în dauna concurenților francezi și nemți

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 25 august 2012 ·

Elveţia şi Suedia au semnat un acord-cadru care stabileşte detaliile unei achiziţii de 22 avioane de luptă Gripen, ale fabricantului suedez Saab, a anunţat sâmbătă Ministerul elveţian al Apărării, relatează AFP, citată de Agerpres.

Acest acord survine ca urmare a unei întâlniri între ministrul elveţian al apărării, Ueli Maurer, şi omologul său suedez, Karin Enstroem, pe 29 iunie în Elveţia.

”Documentul este o convenţie între Elveţia, reprezentată de Armasuisse, şi Suedia, reprezentată de agenţia guvernamentală FXM, care stabileşte detaliile de achiziţionare a aparatului'', au explicat autorităţile elveţiene într-un comunicat.

''În cazul în care Elveţia va trebui să se pronunţe definitiv pentru achiziţionarea de avioane Gripen, chestiunile legate de de specificaţiile tehnice, de termenele de livrare, preţuri, volumul total al echipamentului şi infrastructurii terestre necesare angajării şi instruirii sunt de acum soluţionate'', a continuat ministerul elveţian.

Contract de 2,6 miliarde de euro

Maurer va oferi informaţii detaliate pe această temă la 28 august, în cursul vizitei la cazarma Thoune, din centrul Elveţiei.

Decizia Elveţiei de a cumpăra avioane Gripen, şi nu Rafale de la constructorul francez Dassault sau Eurofighter de la grupul EADS, a suscitat ample dezbateri în confederaţie, îndeosebi în legătură cu problemele de securitate şi cele legate de preţul aparatelor.

Maurer declara în cursul săptămânii că bugetul pentru această achiziţie, o sumă de 3,126 miliarde de franci elveţieni (2,6 miliarde de euro), este garantat, subliniind că avionul suedez ''este mai ieftin'' decât cele de la cei doi concurenţi, Eurofighter şi Rafale.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 5 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Mediafax acum o ora
Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League. Tottenham a înscris de patru ori. La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas anunţă că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

News.ro acum 51 minute
Hamas a anunţat că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care ar arăta incidentul şi că, în acest stadiu, "nu poate confi

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 36 minute
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 29 minute
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 3 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România

Mediafax acum 22 minute
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile prezidenţiale din România. Întâlnirea a avut loc în cadrul Programulului electoral de observare a alegerilor pentru Preşedintele

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum o ora
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°