Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ. Lovitura de stat a eşuat! Urmează apocalipsa economică

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 25 august 2012 ·

De luni, Crin Antonescu pleacă acasă, iar Victor Ponta se apucă să buchisească parametrii economici ai guvernării sale. Sau cel puţin aşa vor arăta lucrurile dacă România se va comporta ca un stat de drept.

Pentru că tentativa de lovitură de stat poate fi considerată în mod oficial eşuată. În special prin efortul instituţional al unor structuri importante într-un stat de drept, în ciuda voinţei unor oameni politici. Acum, numai nişte inconştienţi ar continua şicanele prin jocul cvorumului sau cel al publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial. Personal dau foarte puţin credit acestei posibilităţi, dar dinamica politicii dâmboviţene ne-a arătat că meandrele concretului depăşesc puterea noastră de prognoză. Vorba lui Ion Iliescu: "Pus astfel în lumină, ancorat în sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului".

Reîntoarcerea la o atmosferă mai calmă ne va da răgazul unei priviri mai atente asupra a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Mai ales vom putea contempla prăpastia ce se cască sub economia României. Am tot arătat modul în care presa străină, în special cea economică, a prezentat evoluţia ultimelor şase săptămâni. Nu are rost să reiau articolele din The Economist, Financial Times, Le Monde, Frankfurter Allgemaine Zeitung, Wall Street Journal şi câte şi mai câte, pentru că ele au avut acelaşi efect: îndepărtarea investitorilor serioşi de România. Toate aceste articole, câteva sute în ultimele două luni, au fost rodul strategiei produse de minţile înfierbântate de la Bucureşti. Care vor trebui făcute responsabile pentru ceea ce va urma.

Avem deja primele semne. Rectificarea bugetară ne-a dat primele frisoane. Creşte deficitul bugetar, iar inflaţia a atins 3,5 la sută. Ţinta de 2,3 la sută asumată de guvernul Boc în privinţa creşterii economice a fost înjumătăţită de guvernul Ponta. Dar şi această prognoză pare foart

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum o ora
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Fermierii polonezi blochează iar frontiera cu Ucraina. Motivele invocate de agricultori

Ziare.com acum 30 minute
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 30 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabilă: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Alegeri prezidențiale 2024. Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat de MAI pentru duminică

HotNews acum 2 ore
Ministerul de Interne va suplimenta numărul forțelor de ordine la alegerile de duminică, de la 43.000 la 45.000, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. „Pentru misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.) sunt implicaţi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 2 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

Botosani News acum o ora
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare p

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°