Un sătuc din munţii insulei greceşti Thassos. Dincolo de el, mai sus, la capătul unui drum forestier şi, mai departe, pe firul apei în amonte, printre pereţi de piatră, stânci uriaşe prăvălite şi copaci bătrâni, ajungi la o cascadă nu mai înaltă de 3 metri - unde apa cade răcoroasă în şuvoi peste un tapet gros de muşchi verde ce acoperă peretele de stâncă... Căldarea cascadei se revarsă peste un podiş de piatră într-un heleşteu circular în care, dacă arunci firimituri de pâine, apare din adâncuri o ceată de peşti hămesiţi... Pereţii de stâncă ţâşnesc în sus, într-o arhitectură de terase pline de vegetaţie. Deasupra, cerul limpede şi curat de vară. Prin aer dansează libelule uriaşe şi fluturi graşi. Pe o margine de piatră ajungi la firul de apă al cascadei şi ai loc să te lipeşti cu spatele de muşchiul verde peste care curge apa. Muşchiul se simte ca un burete mătăsos, iar şuvoiul de apă te îmbracă din cap până în picioare în răcoarea lichidă... Când simţi că începi să tremuri de la apa de munte, nu ai decât să faci un pas în faţă şi să te laşi să cazi în căldarea de piatră ca într-o piscină naturală... Poţi să-ţi petreci ore întregi în acest Eden, uscându-te la plajă pe lespezile uriaşe de piatră ca apoi să te bagi iar sub cascadă... Vorba unui prieten - cea mai minunată baie naturală din lume, într-o dimensiune temporală oprită veşnic în sezonul verii...
După câteva ore în Paradis am plecat înapoi spre Maries, pentru o copioasă masă tradiţională grecească de prânz la una din tavernele din sat.
Satul este croit pe stânci, cu case agăţate pe platforme de beton şi piatră ce comunică între ele printr-o reţea alambicată de scări, formând străzi înguste şi abrupte între clădirile albe sau cu faţade de piatră. Cu toate astea, agăţat într-o coastă de munte, Maries este plin de o vegetaţie ce s-a încăpăţânat să prindă rădăcini în orice crăpătură de stâ
