Nicolae Vlad, principalul suspect în odioasa crimă a cărei victimă a fost studenta japoneză Yorika Masuno, nu era deloc un necunoscut pentru Poliţia şi Justiţia din România. Dimpotrivă. El figura în şase dosare de omor, viol, tortură şi tâlhărie, victimele fiind întotdeauna femei.
S-a răspuns că Poliţia română nu a avut bani, sărăcuţa de ea, să plătească testul ADN la IML. Răspuns fals! Una din victime, rămasă în viaţă printr-o minune, l-a recunoscut pe asasin, fiind vecină cu acesta. Victima s-a oferit să plătească ea testul ADN, ceea ce ar fi însemnat că în august 2012 asasinul ar fi fost la închisoare şi nu ar mai fi avut cum s-o violeze şi să o ucidă pe studenta japoneză.
Dar autorităţile au refuzat. Acum, aceleaşi autorităţi, prin vocea doamnei Codruţa Kovesi, o scaldă. Cică două probe ADN coincid, care va să zică ar fi acelaşi făptuitor în două dosare diferite, dar de aici până la a-l identifica pe făptuitor cu Nicolae Vlad e cale lungă, pentru că, ehehei, nici probele astea ADN nu rezistă la fel de bine în timp, adică... mai vedem noi ce şi cum, aşa şi pe dincolo...
Totuşi proba ADN este ceva foarte recent în criminalistică. Până la introducerea acestei probe costisitoare şi sofisticate, cum erau arestaţi ucigaşii, violatorii şi tâlharii, stimată doamnă Kovesi? Adică faptul că Nicolae Vlad a luat mobilul şi aparatul de fotografiat al victimei, nu vă spune nimic, stimată doamnă procuror?
Dar să nu ne enervăm de pe acum!
Mai bine să vă propun un exerciţiu, un joc edificator. Mergeţi la aeroportul Otopeni şi petreceţi acolo trei ore! Intraţi în aeroport, învârtiţi-vă pe acolo, mergeţi la o cafea, mai staţi, aşezaţi-vă undeva şi citiţi ziarul, aşezaţi-vă la cozile pentru check in şi plecaţi de acolo când aproape vă vine rândul, mergeţi la toaletă, aşteptaţi un bagaj imaginar, intraţi în vorbă cu persoane mai interesante - cei care
