Forul suprem al magistraturii solicită fostei colege, Mona Pivniceru, să se implice în semnarea de către cele trei puteri în stat a unui Pact pentru Justiţie.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătoarea Alina Nicoleta Ghica, a transmis noului ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru, o scrisoare pe tema Recomandărilor din cuprinsul Raportului Comisiei Europene asupra Progreselor României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), publicat la 18 iulie 2012.
Concret, CSM propune semnarea neîntârziată a unui Pact pentru Justitie de către reprezentanţii celor trei puteri: legislativă (preşedintii celor două Camere ale Parlamentului), executivă (Preşedinte, Guvern) şi judecatorească (ÎCCJ, CSM, Ministerul Public).
Preşedintele CSM enumeră măsurile ce vor fi întreprinse pentru întărirea eficienţei, dar şi a responsabilităţii şi integrităţii sistemului judiciar. Este atinsă şi problematica numirii procurorului general şi a procurorului şef al DNA.
“În ceea ce priveşte procedurile de numire a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului şef al Direţiei Naţionale Anticorupţie, CSM va urmări respectarea întocmai a procedurii privind avizul CSM prevăzută de Regulamentul aprobat prin HCSM nr. 193/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi aplicarea acesteia în spiritul Recomandării Comisiei Europene”, se arata în scrisoarea adresată noului ministru al Justiţiei.
Judecătoarea Alina Ghica îşi exprimă speranţa că şi puterea executivă, din care face parte şi Ministerul Justiţiei, precum şi cea legislativă, vor lua urgent măsuri pentru ca Raportul de la sfârşitul anului să consfinţească “progrese reale şi efective, iar nu simple promisiuni”. Şi propune crearea unui grup de monitorizare a reformei judiciare.
Presiunile din partea unor politicieni, fie