Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se duce la vale economia României

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 29 august 2012 ·

Toţi indicatorii importanţi au fost revizuiţi în sens negativ. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Faptul că Guvernul alocă 75% din timpul şedinţelor luptei cu Traian Băsescu începe să se vadă şi în estimările macroeconomice pentru acest an.

Majoritatea indicatorilor importanţi au fost revizuiţi în sens negativ pe parcursul anului, iar proiectul de rectificare bugetară atinge apogeul.

Creşterea economică, cel mai important barometru al economiei, era estimată în noiembrie 2011 la 2,1%, nivel inclus şi în fundamentarea bugetului general consolidat pe acest an.

În primăvara acestui an, precedentul Guvern a scăzut prognoza la 1,5%, iar acum noul Executiv ajunge chiar la 1,2%. Este cea mai optimistă estimare totuşi. FMI vede 0,9%, iar în iulie BERD scăzuse prognoza de creştere de la 1,2% la 0,8%.

Deficitul bugetar a avut şi el o evoluţie proastă, ţinta pentru acest an fiind crescută zilele trecute de la 1,9% la 2,2% din PIB. Deficitul era singurul indicator pe care România reuşise să îl păstreze până acum în limitele asumate la începutul anului.

Rata inflaţiei a avut la rândul său de suferit, mai ales în condiţiile secetei din acest an. La începutul anului, estimarea BNR pentru 2012 era de 3%, după ce fusese redusă de mai multe ori în 2011.

În februarie, BNR a urcat estimarea de inflaţie la 3,2%, iar în august misiunea de evaluare FMI a estimat o rată de 3,5%, acelaşi nivel pe care îl anticipa şi Comisia Naţională de Prognoză (CNP) în martie. Ultimul, dar nu cel din urmă este cursul valutar.

Cursul mediu pe care s-a fundamentat bugetul era de 4,21 de lei/euro, alte estimări fiind, la începutul anului, de 4,18, de la Societe Generale, 4,33 - Unicredit, 4,3 - ING şi 4,29 - RBS.

În martie, CNP a urcat estimarea cursului mediu la 4,35, iar în iunie la 4,4, pentru ca la rectificarea bugetară Guvernul să vină cu cea mai sumbră dintre toate

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 4 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Mediafax acum 34 minute
Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League. Tottenham a înscris de patru ori. La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 52 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum 2 ore
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe pentru nereguli în secţiile de votare din diaspora. Răspunsul MAE

Mediafax acum 59 minute
AUR anunţă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu. Reprezentanţii partidului spun că sunt „nereguli constatate în secţiile de votare din diaspora”. În replică, MAE susţine că „aspectele care privesc derulare

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 200.000 de români din străinătate au votat până la ora 21.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră aproape 260.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 200.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până sâmbătă, la ora 21.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de aproape 260.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 206.233 de persoane au votat

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 3 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Hamas anunţă că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

News.ro acum 18 minute
Hamas a anunţat că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care ar arăta incidentul şi că, în acest stadiu, "nu poate confi

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°