În ultimul timp am tot alăturat sportului ideea de bani. Ne referim, desigur, la nevoia de investiţii în această activitate nobilă, la recompensarea eforturilor şi mai ales a performanţelor. Nuuu, nu vom dis-cuta despre cât de mult sau cât de puţin au primit sportivii pentru rezultatele de la Londra, am văzut acolo că sunt record-meni prin alte ţări care în restul timpului muncesc cu carte de muncă în tot felul de activităţi fără vreo legătură cu sportul. Ca şi pictura, prin ţările civilizate se face sport şi din plăcere, din pasiune, fără o finalitate olimpică sau competiţională remunerată. Când se ajunge la performanţă, când irumpe talentul, atunci vin şi banii, vine reclama, vin contractele.

Tot mai mult ni se relevă o lume tristă la noi. Rămaşi în inerţia unei finanţări totale şi a unui accent serios pus pe sport în vremea comuniştilor, ne trezim acum săraci, fără viitor, fără sprijin, fără nimic sigur pentru viaţă. Nici societatea româ-nească nu este una în care sportul să se bucure de respect, să aibă tradiţie de masă, astfel că exis-tă tot mai puţine resurse proprii care se duc acolo. Nu-i vorba că, în general, resursele sunt tot mai puţine, pentru orice, şi mai ales pentru ches-tii mai importante, mai vitale, pentru sănătate, pentru educaţie, pentru cultură. Dacă rezultatele foarte slabe de la recentele Jocuri Olimpice par să fie un şoc, o uimire, ceva neaşteptat, iese tot mai mult în faţă şi în public situaţia fără ieşire a unor foşti sportivi, unii bolnavi, bătrâni sau plătind obol de suferinţe pentru eforturile din tinereţe. Federaţiile de specialitate se întrec în a-şi alege în frunte tot felul de potentaţi ai zilei, care nu au nimic de a face cu res-pectivul sport sau cu sportul în general, în schimb foştii practicanţi, cei care au adus glorie şi bani respectivei federaţii, ies din atenţia publică şi se chinuiesc în tăcere, supravieţuind din greu,