Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, adolescentul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore după ce, pe baza unei expertize psihiatrice, specialiştii au stabilit că acesta a avut discernământ în momentul în care a abuzat sexual de fetiţa de cinci ani.
De altfel, la scurt timp de la comiterea faptei, adolescentul a fugit de la domiciliu, fiind găsit de poliţişti, în urma unor acţiuni de căutare, pe un câmp din apropierea localităţii de domiciliu.
"Odată cu identificarea principalului suspect în acest caz, poliţiştii au emis ordonanţă de reţinere pe numele lui pentru comiterea infracţiunii de viol, fiind prezentat în faţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău cu propunerea de arestare preventivă. Unitatea de Parchet şi-a însuşit propunerea şi, odată cu prezentarea în instanţă, magistraţii Tribunalului Bacău au emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 14 zile", a declarat responsabilul mass-media din cadrul IPJ Bacău, Raluca Ciobanu.
În urma cercetărilor desfăşurate de poliţişti, s-a stabilit că fetiţa de cinci ani a fost dusă cu bicicleta de către adolescent, miercuri seară, pe un câmp din apropierea localităţii Dămieneşti, unde ar fi abuzat sexual de copilă.
A doua zi, în urma reclamaţiei făcute de către părinţi la Poliţie, fetiţa a fost supusă unei expertize medico-legale, în urma căreia s-a stabilit că micuţa a fost victima unui viol. Odată cu obţinerea documentului de la Serviciul de Medicină Legală Bacău, poliţiştii au început căutările adolescentului, după ce acesta fugise de la domiciliu. În cele din urmă, principalul suspect a fost găsit pe un câmp din apropierea localităţii de domiciliu.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, adolescentul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore după ce, pe baza unei expertize psihiatrice, specialiştii au stabilit că acesta