Patruzeci de ani s-au scurs de când au absolvit Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Constanţa. Patruzeci de ani în care fiecare dintre ei şi-a clădit o carieră, a întemeiat o familie, a crescut copii. Patruzeci de ani în care mulţi dintre ei nu s-au mai revăzut, viaţa aruncându-i pe căi diferite. Promoţia anului 1972 şi-a dat întâlnire pe data de 29 septembrie, într-o frumoasă zi de toamnă, la Colegiul Naţional Mihai Eminescu. Mulţi dintre ei se vor revedea poate pentru prima dată după ani de zile. Îşi vor avea multe de povestit, multe amintiri de depănat.
Cinci clase de a XII-a au absolvit în anul 1972 Colegiul Mihai Eminescu. Printre ei se regăsesc şi persoane care au devenit cunoscute în întreg judeţul Constanţa, dar şi România.
Constantin Şuteu - fost comandant de cursă lungă şi fost coleg de facultate al preşedintelui Traian Băsescu. Împreună au absolvit Academia Navală „Mircea cel Bătrân". Constantin Şuteu a fost şi adjunctul lui Traian Băsescu la Inspectoratul Navigaţiei Civile în anii 1990 - 1991. În prezent este directorul Agenţiei Romtrans.
Omul de afaceri Victor Tatoiu este soţul fostului director general al companiei Cosmetics Oriflame Romania, Monica Tatoiu. Victor Tatoiu a fost şeful de promoţie 1072.
Fraţii Marian şi Sorin Mitrea. Marian Mitrea este directorul Administraţiei Bazinale de Apă Dobgogea Litoral, iar fratele său Sorin este un om de afaceri de succes.
Mircea Dobrescu este director de investiţii la CELCO.
Teodor Stanca a fost director al Administraţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), Sucursala Teritorială Dobrogea.
Iulian Zagaevschi - şef la Rom Naţional.
Stelian Marinescu - director adjunct la Colegiul Naţional Mihai Eminescu.
Din păcate, unii colegi s-au stins din viaţa mult prea devreme. Sorin Popa, fostul director economic la SC RAJA SA , a decedat la 58 de ani, în l