După 20 de ani de la primele păcăleli, Viorel Gaiţă realizează “Tembelefonul lui Gaiță”, care va fi difuzat începând de luni până vineri în cadrul matinalului Kiss FM.
“Am început genul acesta de păcăleli prin 1992, la Veniţi cu noi pe programul 2, când făceam anchetele de stradă cu Generalul Store, cu zonele erogene din România şi aşa mai departe. Acum, după 20 de ani de la primele păcăleli, realizez Tembelefonul lui Gaiţă”, mărturiseşte omul despre care lumea cu siguranţă îşi mai aminteşte. Cu ce s-a ocupat Gaiţă în ultimul timp?
“Între 2000 şi 2008 am avut o sincopă de opt ani, când am fost plecat în Canada, dar, din 2008 sunt activ. Am fost la Prima, am fost la Antena, am fost la TVR... şi în emisiuni de maximă audienţă. Ultima a fost Plasa de stele a lui Dan Negru, unde aveam o rubrică permanentă în emisiune, care se chema Dialoguri cu Viorel Gaiţă”. Care este publicul-ţintă şi ce şi-a propus acum? “Mă defineşte spiritul cârcotaş". Sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor publicului şi să vin cu lucruri mai sărite de pe fix. Mie îmi place să merg contra curentului”.
Încearcă să acopere tot spectrul
Că merge împotriva curentului o demonstrează şi declaraţia lui vizavi de lumea în care trăim: “Dacă mă deranjează, încerc s-o ignor. Dacă mă deranjează şi mai tare, încerc să fac mişto de ea. Iar dacă mă deranjează şi mai tare şi mai tare, plec din ea pentru câţiva ani şi apoi mă întorc, cum am şi făcut”. Desigur, întrebarea de bază este de cine o să facă…mişto. “În primul rând, o să sun la întâmplare oameni obişnuiţi, cărora o să le înscenez diverse păcăleli. Apoi voi extrage fraze din context, din emisiuni televizate şi nu numai, fraze ale unor personalităţi. Încerc să acopăr tot spectrul, şi politic, şi mass-media, show-biz. Voi realiza un dialog în aşa fel încât să- i dau senzaţia interlocutorului că stă de vorbă chiar cu respectiva personalita