Labormed, unul dintre cei mai mari producatori interni de medicamente, a lansat de curand Alupirin (acid acetilsalicilic), folosit pentru prevenirea formarii cheagurilor de sange.
„Prin lansarea Alupirin 75 mg, Labormed isi intareste pozitia de lider in Romania pe piata de generice cardiovasculare orale. In aria de medicamente cardiovasculare, 1 din 7 tratamente prescrise in Romania este produs de Labormed, conform Cegedim (2011)", se precizeaza intr-un comunicat al Labormed.
Producatorul de medicamente isi propuse sa atinga in trei ani de la lansare vanzari anuale de 400.000 de unitati de Alupirin 75 mg.
Produsul este recomandat in reducerea riscului de infarct miocardic, precum si in tratamentul celor care au suferit un infarct.
Labormed, controlat de fondul de investitii american Advent International, detine o fabrica de medicamente in Bucuresti. Unitatea de productie are o capacitate de 60 de milioane de comprimate pe luna, potrivit oficialilor Labormed.
Compania farmaceutica numara in portofoliu 300 de produse generice (echivalente cu medicamentele originale/inovative, dar mai ieftine), produse OTC si suplimente naturale din arii terapeutice precum cardiovascular, sistem nervos central, sistem digestiv.
De curand, Labormed si-a vandut o parte din produse catre compania italiana Recordati, tranzactie anuntata de Wall-Street.ro.