S-a vorbit mult despre existenţa unor „planuri bine puse la punct" pentru acapararea prin forţă a puterii de către USL prin (cvasi)lovitura de stat din iulie-august, despre scoaterea în mod deliberat a României de pe traiectoria europeană şi euroatlantică pe care părea că apucase ferm şi, prin urmare, despre un război între Est şi Vest dus pe terenul politicii dâmboviţene. S-a vorbit, inevitabil, despre mari conspiraţii, Comisia Trilaterală, Grupul Bilderberg, Wall Street, CIA, Mossad şi KGB, grupuri „organizate, finanţate şi coordonate" de SRI, agenţi de influenţă sau plasaţi în presă şi chiar despre fosta Securitate, „aciuată", se pare, în marile redacţii ale ziarelor germane. Despre ceea ce nu s-a vorbit prea mult a fost însă viziunea sau obiectivul final al acestor planuri care s-au desfăşurat atât de fulgerător sub ochii noştri. Ce vor?

Cum explicaţiile „integratoare", „holiste" sau, spus mai pe şleau, conspiraţioniste sunt mai curând de domeniul patologicului, să ne întrebăm dintru început dacă avem vreun motiv să suspectăm că a existat sau încă mai există vreun „master plan" care, odată dezvăluit, să ofere lumină sau măcar câteva răspunsuri asupra a ceea ce s-a întâmplat în România ultimelor luni. Răspunsul este că, atâta vreme cât nu avem acces la mărturii şi documente care să ateste dincolo de orice îndoială că un astfel de plan există, nu vom şti niciodată cu siguranţă. Putem însă susţine destul de răspicat şi fără teama de a greşi că puciştii au avut fără îndoială o misiune bine definită - îndepărtarea lui Traian Băsescu - şi o strategie în mai multe etape pentru a îndeplini această misiune. Aceasta a început cu modificarea majorităţii parlamentare prin dezertarea lui Frunzăverde şi a UNPR, îndepărtarea Guvernului Ungureanu pentru temeiuri implauzibile, a continuat cu trecerea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului, revocarea Avocatului P