Preşedintele rus Vladimir Putin a criticat duminică ”abordarea neconstructivă” a Bruxellesului, în contextul în care Comisia Europeană a deschis în această săptămână o anchetă împotriva gigantului rus Gazprom, suspectat de practici anticoncurenţiale, informează France Presse, citată de Agerpres. Sursa: REUTERS
”Considerăm că este o abordare neconstructivă”, a declarat el într-o conferinţă de presă în ultima zi a summitului anual al Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) de la Vladivostok.
Totuşi, Vladimir Putin a respins ideea că ar exista un război comercial cu UE după ce Bruxellesul a anunţat deschiderea acestei anchete. ”Avem relaţii extrem de calde şi constructive. Nu este un război comercial”, a mai afirmat liderul de la Kremlin, citat de Reuters.
În acelaşi timp însă, preşedintele rus a spus că prin această anchetă Uniunea Europeană încearcă să mute pe umerii Gazprom o parte din povara financiară a subvenţiilor oferite ţărilor din Europa de Est. ”Europa vrea să-şi menţină influenţa politică, dar în aşa fel încât să plătim şi noi puţin”, a spus Putin.
Acuzații de manipulare a prețurilor
Gazprom menţine preţurile de piaţă în Europea de Est, însă Comisia Europeană încearcă să reducă preţurile pentru petrolul şi gazele ruseşti din regiune, ca în perioada sovietică, a mai afirmat Putin.
”Sper că situaţia va fi rezolvată fără probleme pentru Gazprom şi pentru UE”, a adăugat președintele rus, precizând că ancheta nu este o surpriză, făcând referire la percheziţiile de la câteva sedii Gazprom din Europa care au avut loc anul trecut.
Comisia Europeană a anunţat marţi că a deschis o anchetă oficială împotriva Gazprom, suspectând gigantul rus că a împiedicat concurenţa şi a manipulat preţurile în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est extrem de dependente de livrările de gaze ruseşt