Orice analiză a integrității intelectuale care operează în orizontul unui cadru procedural se încarcă ideologic. Chiar dacă ai fi decis să păstrezi tăcerea, nu apari inclasabil, fiindcă ori mergi la aceeași frizerie cu socialiștii și joci fotbal cu ungurii. Posibilitatea unei anexări politice a judecăți morale decurge din incapacitatea funciară a individului de a se refuza oricărei „calificări”. Chiar atunci când „alege să nu aleagă” (Sartre) insul rămâne la dispoziția categorizării. E numai o chestiune de timp să aflăm „de-al cui este”. În aceste cadre, întrebarea kantiană privind „condițiile de posibilitate ale judecății morale” capătă dimensiuni noi. Și suntem azi la fel de ezitanți atunci când propunem soluții de vreme ce nu am convenit condițiile în care integritatea intelectuală devine un concept cu intensiune precisă. Mai clar formulat e necesar să stabilim dacă:

1. Etica lucrează ca un standard pur de conștiință sau un standard tehnic de comportament dezirabil (cu funcția de social problems solving) ?

2. Putem acționa (și dacă da, atunci cum) în așa fel încât deciziile morale să delegitimeze orice interes hedonist (a unei încărcături egoist-partizane) ?

Nu e nevoie să fii un adversar pătimaș al kantianismului pentru a observa că morala datoriei operează într-un registru pe care omul modern îl consideră prea abstract și în orice caz ineficient. Preocuparea de a funda etic acțiunea umană e plasată printr-o prejudecată comună în câmpul meditației cu toate că istoria noastră e făcută de oameni care au ucis ori s-au lăsat uciși undeva departe de cărțile de filosofie. Pe de altă parte, profesorul care participă alături de studenții săi la un impecabil seminar de etică și se dedă (totdeauna cu argumente saturate de grație) unor infidelități conjugale ne oferă toate motivele să ne întrebăm: cum este cu putință să se facă trecerea de la gândirea et