IAŞI. Ateneul Tătăraşi îşi deschide stagiunea 2012-2013, la sfîrşitul acestei săptămîni. Astfel, între 14 şi 16 septembrie vor fi o serie de evenimente care să marcheze această deschidere a stagiunii la instituţia de cultură din Iaşi.
Directorul Ateneului Tătăraşi, Liviu Brătescu a precizat că vor fi trei zile pline iar publicul este aşteptat în număr mare şi pînă acum.
“Va fi o nouă stagiune de teatru. Proiectul începe cu o serie de acţiuni care vor avea loc vineri, sîmbătă şi duminică, în faţa Ateneul Tătăraşi şi nu numai. Vineri de la ora 16 va începe un tîrg al meşterilor populari din zona Moldovei, pe care l-am numit Şezătoare populară. Meşterii vor realiza mai multe acţiuni, în faţa spectatorilor. Pe fundal se vor putea auzi doi artişti. Unul este Ionuţ Iurdeş de la Conservator şi al doilea interpret este din Republica Moldova. Va urma un moment susţinut de un ansamblu de dansuri populare de la Clubul Copiilor. Totodată, clubul condus de domnişoara Lavinia Răileanu va pregăti un dans din secolul XIX, un dans romana care este specific zonei Braşovului. Seara de vineri va fi încheiată cu momentul susţinut de interpretul ieşean Ştefan Pintilie.”, spune directorul Liviu Brătescu.
Acesta mai adaugă că pe faţada Ateneului Tătăraşi vor fi proiectate imagini din istoria instituţiei de cultură.
Sîmbătă de la ora 11 va fi un spectacol al unui club de dans din Ateneul Tătăraşi iar de la ora 17 va fi prima premieră din această stagiune, Cenuşăreasa, un spectacol pentru copii în regiu lui Alice Şvaiţer.
Duminică de la ora 17, va fi un spectacol susţinut de Fanfara de la Chetriş. De la ora 18, clubul de teatru de la Ateneu va avea un moment din Caragiale. De la ora 19 va fi o piesă produsă de Radu Ghilaş.
IAŞI. Ateneul Tătăraşi îşi deschide stagiunea 2012-2013, la sfîrşitul acestei săptămîni. Astfel, între 14 şi 16 septembrie vor fi o serie