N-avea ţara asta suficiente probleme, acum a mai apărut una. Sportivă. Cea mai bună echipă de handbal din România, după unii cea mai bună echipă din sportul românesc, Oltchim, e în mare pericol, urmare a crizei cu care se confruntă combinatul cu acelaşi nume. Imediat au început lamentările, bocetele, de tip “vai, ce ne facem!”, soluţiile însă cam întîrzie.

Ani de zile, managementul celor de la Oltchim a fost banal: bugetul era compus în cea mai mare parte din banii de la combinat, la care se adăugau o sponsorizare de la Digi şi alte contribuţii din partea unor sponsori. Că respectivul combinat era nu pe minus, ci pe superminus şi că mulţi salariaţi nu-şi luau salariile la timp, nu conta, erau detalii. Important era ca echipa să aibă bani şi să joace. Cu ce-i ajuta asta pe cei neplătiţi e greu de spus, pesemne că atunci cînd mergeau la supermarket şi n-aveau bani să-şi cumpere una-alta, oamenii se hrăneau cu imaginile Luminiţei Huţupan apărînd fantastic sau cu ale Adei Nechita marcînd gol după gol. Care n-aveau probleme cu salariile, poate doar conjunctural, deşi fondul salarial era undeva la 300.000 de euro pe lună. Pe lună, da, nu pe pămînt, ca-n restul Combinatului.

Să ne înţelegem, fetele n-au nici o vină. Ele muncesc şi o fac bine. Iar la Vîlcea s-a format o echipă prea bună ca să se piardă. Puţine grupări din România îşi propun performanţele Oltchimului. Dar e ilogic ca aceste performanţe să se hrănească dintr-un uriaş deficit. Luaţi harta europeană a centrelor handbalistice puternice! Nu veţi găsi oraşe mari, puternic industrializate, acela e cam locul fotbalului, ci mai degrabă comunităţi reduse, pentru care respectivele echipe să devină un motiv de mîndrie locală. Care comunităţi, vezi situaţia rivalelor Oltchimului din Liga Campionilor, să încerce să ofere facilităţi eventualilor sponsori sau investitori. Şi nu, nu e vorba de neplata