Reticenţa Germaniei asupra modului rapid de a centraliza supravegherea bancară în Europa a condus astăzi la creşterea tensiunilor cu Franţa, care a cerut punerea promptă în aplicare a unui plan pentru a ataca criza financiară şi pentru a ajuta sprijinirea monedei unice, transmite Reuters.
Germania, care este dornică să-şi păstreze controlul primar asupra economiilor locale şi băncilor cooperative, a pus la îndoială acordarea către Băncii Centrale Europene a autorităţii de a supraveghea toate cele 6.000 de bănci din zona euro, argumentând că aceasta ar întinde excesiv banca.
Spre deosebire de Germania, Franţa, stat în care creşterea economică s-a oprit de la sfârşitul anului trecut, şi unde băncile au investiţii în ţările cu probleme, precum Grecia, a cerut o mişcare rapidă.
F.A. Reticenţa Germaniei asupra modului rapid de a centraliza supravegherea bancară în Europa a condus astăzi la creşterea tensiunilor cu Franţa, care a cerut punerea promptă în aplicare a unui plan pentru a ataca criza financiară şi pentru a ajuta sprijinirea monedei unice, transmite Reuters.

F.A.