Prima ediţie a emisiunii Cancan TV, recent transferată la Acasă TV, a debutat cu două scandaluri. Cântăreţa de muzică populară Laura Lavric se ceartă cu sora din America, iar fosta blondă a lui Bote, cu Tania Budi.Ultimele două au activităţi incerte.
Lura Lavric este acuzată culmea, tocmai de sora sa, că s-ar fi prostituat prin America, în sensul că ar fi onorat anumite propuneri venite din partea admiratorilor care se înfierbântau la cântecele ei. Mai grav, cântăreaţa nu ar fi vrut în ruptul capului ca sora să apară la televizor, să devină şi ea vedetă. Sora din America povesteşte cum, în tinereţe, măritată fiind, Laura ar fi păcătuit cu un poliţist, bărbatul unei foste colege din liceu. "Ruşinoasa" faptă ar fi avut loc în maşina omului legii. Invitata pleacă, promiţând că vine cu dovezi.
În studio apare Tania Budi, aflată în plin război al declaraţiilor cu Bianca Drăguşanu. Tania s-ar iubi cu prinţul Adrian Cristea, fostul iubit al Biancăi. Femeia nu neagă, chiar lasă să se înţeleagă asta. Zice că Adi nu e monosilabic, aşa cum se vede la televizor, şi că imaginea i-a fost distorsionată de presa tabloidă.
La insistenţele moderatorului, Tania începe să povestească. Spune că-l ştie pe Cristea de un an, dar îi este incomod să vorbească despre lucrurile astea. Apoi au început să iasă împreună, dar de gura lumii, mai ales a Biancăi, care o ataca prin ziare, stăteau mai mult pe terasa locuinţei ei. Beau şampanie, nu chiar până dimineaţa, şi vorbeau.
Tania povesteşte cum Bianca îi scria mesaje vulgare de pe telefonul lui Cristea, când ea era plecată cu afaceri la mare."Am recunoscut clar cu nu erau trimise de el. A doua zi au apărut în presă, pe surse".
Tania nu vrea să citească SMS-ul, dar o face moderatorul:"Dragă, eşti penibilă. Abţine-te să faci comentarii despre mine şi Adi. S-ar putea să te faci de râs cu pozele nud pe care i le-ai trimis lu