Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intrarea în politică l-a costat pe Mitt Romney un miliard de dolari. În România e exact invers

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 septembrie 2012 ·

Cariera politică pe care a ales să o urmeze actualul candidat republican la Casa Albă, Mitt Romney, l-a costat pe acesta ocazia de a ajunge la o avere de aproape 1,5 miliarde de dolari în anii 2000, cea mai bună perioadă din istoria firmelor de investiții de pe Wall Street, potrivit unui articol al Bloomberg.

Romney a renunțat la cariera din private equity în anul 2002, când a organizat Jocurile Olimpice de iarnă de la Salt Lake City, devenind apoi guvernator al statului Massachusetts, în 2003. Ulterior, în 2008 a fost învins de John McCain în competiția internă din Partidul Republican pentru candidatura la președinția țării, iar acum este contracandidatul actualului președinte Barack Obama pentru funcția supremă în statul american.

Atunci când a plecat din domeniu, era directorul general al unei companii de investiții, Bain Capital, pe care o co-fondase în 1984. În prezent, compania valorează circa 11 miliarde de dolari și are în administrare 65 de miliarde de dolari ai clienților (în principal fonduri de pensii, alte fonduri de investiții și familii bogate).

Chiar și așa, tot are o avere impresionantă

O participație de 12-13% din companie, similară cu a celorlalți manageri din industrie, ar fi însemnat o avere de 1,32 miliarde de dolari, fără a mai pune la socoteală salariul și bonusurile câștigate între timp sau profitul din alte investiții.

Anii 2000 au marcat pe de o parte o relaxare fără precedent a accesului la credite în SUA, și pe de altă parte listarea la bursă a celor mai multe firme mari de investiții, lucru care le-a adus fondatorilor acestora sute de milioane sau chiar miliarde de dolari.

Chiar și fără să fi prins ”epoca de aur” a Wall Street, Romney are o avere foarte mare, făcută în mare parte atunci când activa în acest domeniu. Potrivit ultimelor estimări, ar fi vorba de 254 de milioane de dolari

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 3 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum o ora
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe pentru nereguli în secţiile de votare din diaspora. Răspunsul MAE

Mediafax acum 10 minute
AUR anunţă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu. Reprezentanţii partidului spun că sunt „nereguli constatate în secţiile de votare din diaspora”. În replică, MAE susţine că „aspectele care privesc derulare

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 2 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Zelenski: 321 de infrastructuri portuare ucrainene, avariate de atacurile ruseşti

News.ro acum 2 ore
Atacurile ruseşti cu drone şi rachete au avariat 321 de instalaţii ale infrastructurii portuare ucrainene începând cu luna iulie a anului trecut, a anunţat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Reuters. Douăzeci de nave comerciale aparţi

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 3 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 200.000 de români din străinătate au votat până la ora 21.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră aproape 260.000 de persoane

News.ro acum 30 minute
Peste 200.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până sâmbătă, la ora 21.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de aproape 260.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 206.233 de persoane au votat

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°