Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a emis în data de 9 septembrie ca activitatea Autorităţii Navale Române să fie reorganizată pe noi baze funcționale, având ca prioritate asigurarea îndeplinirii obiectivelor sale strategice stabilite, anunţă biroul media al MTI printr-un comunicat de presă.
Prin reorganizarea activității pe toate componentele sale, direcţii, servicii şi departamente, se urmărește, potrivit comunicatului de presă, eficientizarea activității astfel încât să se asigure furnizarea unor servicii de calitate în domeniul navigației civile, creşterea exigenţei și a gradului de profesionalism în activitatea curentă și asigurarea unui management intern mai funcțional și mai flexibil.
Principalele modificări aduse în structura ANR central constau în reorganizarea structurii pe 2 direcții principale, Direcția Siguranța Navigației, având în vedere atribuția de bază a instituției, și Direcția Tehnică, care reunește componentele tehnice ale activității ANR, privind inspecțiile tehnice și certificarea tehnică a navelor, în strânsă corelare cu activitățile legate de sistemul informatic şi de comunicaţii al instituţiei.
F. A. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a emis în data de 9 septembrie ca activitatea Autorităţii Navale Române să fie reorganizată pe noi baze funcționale, având ca prioritate asigurarea îndeplinirii obiectivelor sale strategice stabilite, anunţă biroul media al MTI printr-un comunicat de presă.
Prin reorganizarea activității pe toate componentele sale, direcţii, servicii şi departamente, se urmărește, potrivit comunicatului de presă, eficientizarea activității astfel încât să se asigure furnizarea unor servicii de calitate în domeniul navigației civile, creşterea exigenţei și a gradului de profesionalism în activitatea curentă și asigurarea unui management intern mai funcțional și mai flexibil. @N_P