Primul ministru Victor Ponta a declarat, la scurt timp după anunțarea rezultatelor licitației de privatizare de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, că dacă Dan Diaconescu nu vine cu banii pe care i-a oferit, va răspunde penal pentru asta.
"Să aducă banii şi să salveze locurile de muncă ale oamenilor şi îl vom felicita cu toţii. Dacă cumva n-o face, va răspunde conform legii. E infracţiune. Este infracţiune să participi la o licitaţie, repet, e vorba de mii de oameni acolo, e vorba de rigorile legii", a declarat premierul.
Acesta a declarat că nimeni nu are dreptul să-şi bată joc de miile de angajaţi de la Oltchim şi a avertizat că dacă un investitor susţine că are banii şi apoi se dovedeşte că a înşelat, atunci va răspunde în faţa legii.
”Eu adresez o singură speranţă în numele miilor de oameni, că nimeni nu îşi bate joc de ei între cei care au fost la licitaţie şi că nimeni nu ne înşeală pe toţi, pentru că cineva a zis azi că are 203 milioane de plătit şi după aceea încă câteva sute de milioane de investit şi ne-a înşelat, va răspunde în faţa legii, în primul rând pentru că îşi bate joc de miile de oameni. Sper ca cel care câştigă astăzi şi este declarat câştigător să înţeleagă că nu este vorba de o joacă, aici este vorba de mii de oameni şi de un complex industrial extrem de important pentru trei judeţe ale ţării. Dacă cumva cineva s-a gândit că se joacă cu chestia asta, o să se ardă foarte tare”, a declarat Victor Ponta vineri la Braşov, citat de Agerpres.
Ponta a subliniat că cine câştigă licitaţia are obligaţia să plătească preţul în termenul legal şi să vină cu bani, nu cu vorbe, cu bani pentru investiţii pentru păstrarea locurilor de muncă.
”Nu pornesc de la ideea că a fost o înşelăciune, pornesc de la ideea că cine s-a dus acolo a înţeles că nu-i o joacă şi dacă te joci cu aşa ceva, o să te frigi foarte tare”, a spus P