Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Cum se prezintă Dreapta?

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 21 septembrie 2012 ·

Orice ar fi fost ea şi oricum am numi-o, lovitură de stat, puci parlamentar, asalt în forţă asupra statului de drept, acţiunea descreierată ce s-a desfăşurat în politica românească în iulie şi august, şi care-a distrus ca un taifun imaginea României în lume, pare să se fi încheiat cu un eşec.

Factorul care le-a scăpat conspiratorilor a fost solidaritatea internaţională, şi mai cu seamă europeană, împotriva tuturor derapărilor de la democraţie. Eşecul pe toată linia a acţiunii lor politice nu trebuie însă în nici un fel să ne facă să-i subestimăm. Nu trebuie să uităm că la guvernare se află şi azi aceiaşi oameni care-au călcat Constituţia şi legile ţării, care-au sfidat hotărârile Curţii Constituţionale, care-au înlocuit abuziv şefii celor două camere ale Parlamentului, care-au destituit abuziv Avocatul Poporului, care- au măsluit rezultatele referendumului, care-au distrus ICR-ul întrun aiuritor joc de ţintar politic. Sigur că ei vor da seamă de aceste fapte mai curând sau mai târziu, dar deocamdată au puterea şi au şi cele mai mari şanse în viitoarele alegeri. Pericolul roşu a fost doar amânat, nu şi înlăturat, deocamdată. Important este, de aceea, în acest moment, când intrăm pe ultima turnantă dinaintea alegerilor parlamentare, să privim către forţele politice capabile să se opună acestui pericol şi, dacă nu să preia puterea, ceea ce în această clipă pare utopic, măcar să asigure un echilibru de care avem, mai mult decât de orice, nevoie. Aceste forţe, în principiu de dreapta sau centrudreapta, au făcut eforturi mari de coagulare în ultima lună, stimulate de cutremurul produs de pucişti. Rezultatele sunt relativ notabile pe hârtie, mai puţin şi-n realitate. După părerea mea, una peste alta, dreapta românească stă, în aceste momente, destul de prost.

S-a constituit, prin alianţa dintre PDL, PNŢ-CD şi Forţa Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu, o entitate

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 19 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 19 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 45 minute
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 18 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum o ora
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 2 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 19 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°