Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SĂPTĂMÂNA ANIVERSĂRILOR. Mihai Răzvan Ungureanu împlinește 44 de ani

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 22 septembrie 2012 ·

Fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, își sărbătorește, astăzi, ziua de naștere. Președintele Forței Civice împlinește 44 de ani. Sursa: VLAD STĂNESCU

Mihai-Răzvan Ungureanu s-a născut pe 22 septembrie 1968 la Iași.

Acesta a deținut mai multe funcții de-a lungul carierei sale. A fost, pe rând, profesor universitar, secretar de stat la Afacerile Externe, ministru de Externe între anii 2004-2007, director al Serviciului de Informaţii Externe şi premier al României.

Și președintele PNL, Crin Antonescu și-a serbat, ieri, ziua de nastere. Liderul USL a împlinit 53 de ani.

"Nu am obiceiul de a face ceva cu totul special, de ziua mea. Încerc întotdeauna să fie o zi ca fiecare alta. Vremurile pe care le trăim, le trăiesc ca cei mai mulţi dintre români, cu frustrările, cu aşteptările, cu speranţele pe care cei mai mulţi dintre noi le au. Nu cred că pot fi scos din medie, în privinţa asta", a declarat, ieri, Crin Antonescu

Spre deosebire de colegul său de Alianță, Victor Ponta, care a avut și el aniversarea zilei de naștere, joi, și-a dorit să mai fie încă zece ani premier. Cel puțin asta a reieșit din declarațiile sale de la Guvern. "Ne vedem la 50 de ani tot în acest birou", le-a spus el ziariștilor acreditați la Guvern.

CITIȚI ȘI:Victor Ponta își aniversează ziua de naștere. VEZI ce cadou i-a făcut Daciana Sârbu

Cei trei politicieni s-au născut în aceeași săptămână, dar nu și în aceeași zodie. Dacă liderii USL sunt născuți sub semnul Fecioarei, Mihai Răzvan Ungureanu este Balanță, astăzi fiind prima zi a acestei zodii.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Măsuri de siguranță la Planșeul de sub Piața Unirii. Prefectul Capitalei a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență. „Pot ceda elemente de structură"

Ziare.com acum o ora
Mugur - Mihai Toader, prefectul Capitalei a convocat Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la planşeul Unirii, a anunţat Primăria Sectorului 4. Reprezentanții acesteia au precizat că degradările planșeului s-au accentuat semnific

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 5 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Ursula von der Leyen anunţă la Kiev un împrumut UE destinat Ucrainei în valoare de 35 de miliarde de euro, finanţat de activele ruseşti blocate

News.ro acum 55 minute
Uniunea Europeană (UE) vrea să acorde Ucrainei un împrumut în valoare de 35 de miliarde de euro, finanţat din profituri excepţionale generate de active ruseşti blocate în Europa, anunţă vineri la Kiev preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige/ Dacă voi câştiga alegerile prezidenţiale, e corect ca celălalt partid care va constitui coaliţia cu PSD să dea premierul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că nu îl va numi premier în cazul în care va deveni preşedintele României, că liderul liberal nu va câştiga alegerile. Ciolacu a explicat că, dacă el va câştig

Vucic anunţă că Serbia vrea sa cumpere un sistem de rachete „mai puternic decât HIMARS”

HotNews acum 27 minute
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunţat vineri intenţia ţării sale de a achiziţiona un sistem de rachete superior celui american HIMARS, dezvoltând în acelaşi timp lansatoarele de rachete Oganj, de producţie internă, informează agenția sâr

O navă s-a ciocnit cu două vapoare acostate în Portul Constanţa/ Nu au fost persoane rănite şi nici urme de poluare - VIDEO

News.ro acum 3 ore
O navă s-a ciocnit cu două vapoare acostate în Portul Constanţa, în urma acestui accident nefiind persoane rănite. Totodată, nu s-au înregistrat urme de poluare.

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 4 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 7 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

20°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°