Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Şumudică e OUT de la Vaslui! Edi Iordănescu rămâne principal până când Porumboiu va găsi antrenor: "Plec şi eu imediat după"

Publicat in Pro Sport, luni 24 septembrie 2012 ·

Eşecul de la Braşov a tulburat rău apele la Vaslui, iar aseară târziu Şumudică s-a despărţit de gruparea moldavă. Secundul Edi Iordănescu va conduce echipa până când finanţatorul Adrian Porumboiu va găsi o soluţie pentru înlocuirea lui Şumi.

Deşi imediat după meci, Marius Şumudică lăsa să se înţeleagă că nu are de gând să plece de la Vaslui, iar lui Adian Porumboiu i-ar fi foarte greu să îl demită, în condiţiile în care cele două părţi se înţeleseseră recent să prelungească înţelegerea pentru încă două sezoane, în cele din urmă Şumi a părăsit-o pe vicecampioană.

Înfrângerea cu Braşov, scor 1-2, a fost picătura care a umplut paharul, iar lucrurile s-au derulat extrem de după finalul întâlnirii cu "stegarii". Adrian Porumboiu a ţinut imediat o şedinţă cu echipa, în timp ce tehnicianul principal se afla la conferinţa de presă. La momentul respectiv Porumboiu era decis să rupă conturile cu Şumudică, iar acest lucru s-a întâmplat câteva ore mai târziu.

9 etape a antrenat-o Marius Şumudică pe FC Vaslui în Liga 1, perioadă în care a obţinut 15 puncte (patru victorii şi trei remize).

"Am avut o discuţie cu patronul clubului, în care mi-am anunţat intenţia de a înceta colaborarea cu FC Vaslui. Am luat această decizie pentru că acum ceva timp i-am promis lui Şumudică că voi rămâne la Vaslui atât timp cât va fi şi el aici. Existau ceva tensiuni din cauza unor speculaţii de presă cum că nu am avea cele mai bune relaţii şi că aş fi eu o soluţie în cazul schimbării sale. Pentru a evapora acele tensiuni mi-am dat în acel moment cuvântul că voi proceda aşa faţă de el, iar cuvântul şi onoarea mea sunt mai presus de orice oportunitate profesională.

Am promis patronului că mă voi ocupa de echipă până când dânsul va găsi o soluţie, pentru că am înţeles că nu există niciuna în acest moment. Când va apărea o soluţie, îmi voi î

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 15 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 41 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 54 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 16 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 20 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°